Când vine vorba de înțelegerea ambalajelor ecologice, este ușor să ne pierdem în multitudinea de produse și terminologii: ambalaje degradabile, biodegradabile, compostabile, bio-derivate sau regenerabile. Deși acești termeni se referă la lucruri ușor diferite, produsele reprezintă variații pe aceeași temă: trecerea de la materialele plastice convenționale, neregenerabile, la cele regenerabile, fără impact negativ pentru mediul înconjurător.

Produsele noastre sunt realizate din materiale brute precum: trestie de zahăr, frunze de palmier, cereale, hârtie, carton reciclat, lemn, iută si bumbac. Pentru că protejarea mediului este un obiectiv principal al ReVive, lucrăm exclusiv cu furnizori care respectă criterii de sustenabilitate pe termen lung. Fibra de lemn regenerabilă este obținută din surse durabile care verifică originea materiilor prime și asigură legalitatea lor.

Produsele ReVive sunt certificate cu norma europeană de compostare EN-13432 și conforme cu FSC, PEFC și OK Compost.

Produsele noastre realizate din resurse naturale, pot fi reciclate sau compostate, după utilizare. Ele sunt blânde cu mediul încă din faza de fabricare, emisiile de carbon fiind mai scăzute cu până la 75%, în cazul acestor ambalaje, față de vesela și ambalajele din plastic convențional.

Standardul european EN-13432 garantează că produsele noastre vor fi degradate complet, în centre de compostare industrială, în 9-12 săptămâni. Având în vedere că ele sunt resturi organice, reprezintă singurul fel de ambalaje care se pot composta împreună cu resturile alimentare.

Descoperă mai multe despre produsele noastre in secțiunea de Întrebări Frecvente despre ambalaje și veselă biodegradabile.